Techtonika Newsletter nr. 18
🌞 Introducere
Neața!
O nouă ediție Techtonika Newsletter e aici, as promised.
Noi continuăm să ne informăm și să ne facem research-ul, chiar dacă agenția este în concediu. Am decis să împărtășim cu tine știrile, informațiile, datele și studiile citite, ținând cont mai ales de caracterul dinamic al domeniilor tech, business și marketing.
Nu sunt chiar toate bune și frumoase (vezi Ro Business Focus), dar te lăsăm pe tine să tragi singur concluzia.
Enjoy! ☕
PS: Poți susține Newsletterul Techtonika dând un share si subscribe și ajutându-ne să ajungem la câți mai mulți oameni.
Cuprins sau despre ce vorbim astăzi:
📢 Front Focus
Volvo colaborează cu Pinterest pentru a promova interioarele din denim, KFC și Pepsi apelează la ironie în cele mai recente campanii lansate, procesul de design al Threads, asemănat „construirea avionului pe măsură ce îl pilotezi”, iar EasyJet prezintă personajele operelor artistice...în vacanță.
🔔 Side Focus
LinkedIn a raportat un nou nivel record al engagementului în aplicație, browserul Arc poate fi descărcat acum de toți utilizatorii Mac, Threads adaugă noi funcții frecvent solicitate, iar recent a fost lansat PhotoGuard, o tehnică prin care îți poți proteja fotografiile de posibile modificări AI.
🥇 Ro Business Focus
Pentru a reduce deficitul bugetar, Coaliția a propus noi măsuri fiscale precum majorarea TVA-ului pentru diverse produse și servicii sau creșterea impozitului pe dividende de la 8% la 10%; un studiu a demonstrat că românii reprezintă„a 2-a naționalitate europeană de tech boffins”.
📊 Stats
36% dintre cei care accesează zilnic X, ex-Twitter, au avut o reacție inițială pozitivă în legătură cu schimbarea, clasamentul anual realizat de Brand Finance prezintă cele mai valoroase 100 branduri, iar overwiev-ul Social Media pentru luna Iulie îți prezintă numărul platformelor utilizate lunar și principalele activități derulate de utilizatori pe acestea.
🚀 Pentru un ROI Personal Mare
Istoria ne invață: cum ameliorăm decalajul abilităților cauzat de AI
❣ Stiluri de logo ce inspiră încredere consumatorilor
Partea a II-a a studiului derulat de SurveyMonkey&Venngage: Ce elemente ale designului de logo și ce combinații cromatice funcționează cel mai bine pentru a obține încredere în brand? Cum diferă aceste răspunsuri în funcție de industria specifică activității brandului?
📚 De citit în 2023
Nu știi ce să mai citești in concediu? Îți prezentăm noi încă trei cărți de inclus pe lista “Must Read” anul acesta.
📢 Front Focus
Techtonika nu e singura plecată în concediu. De vacanță se bucură și subiecții unor piese de artă celebre: în cea mai nouă campanie a EasyJet, Mona Lisa este prezentată în aeroport, oferind pașaportul pentru a se îmbarca într-un zbor EasyJet spre Grecia. Cum este argumentată această alegere a personajelor? „Nimeni mai potrivit pentru a prezenta publicului beneficiile călătoriilor decât cineva care a rămas blocat într-un singur loc timp de sute de ani.”, a declarat David Masterman, director executiv adjunct de creație la VCCP.
Fry Funeral, cu accent pe Fun: KFC prezintă noii săi cartofi prăjiți condimentați printr-o nouă campanie. KFC a ales o abordare ironică față de criticile fanilor: videoclipul campaniei prezintă procesiunea funerară și o ceremonie funerară online ce simbolizează disprețul publicului canadian față de vechii cartofi prăjiți.
Ironia se simte și în noua campanie Pepsi prin care celebrează romul în luna August. În această campanie"Rum and Pepsi", brandul înlocuiește Coca-Cola - un ingredient cheie în celebrul cocktail cu rom - cu propria băutură răcoritoare. A fost lansată o serie de reclame care prezintă diverse branduri de rom precum Captain Morgan și Bacardi în parteneriat cu Pepsi.
Volvo colaborează cu Pinterest pentru a promova interioarele din denim reciclat ale noului său SUV EX30 complet electric. Până în 31 august, modelul EX30 va fi legat de cuvântul cheie "denim" în interogările de pe platformă.
Coca-Cola oferă participanților de la festivalurile de muzică din SUA șansa de a crea experiențe muzicale originale. Studioul de inteligență artificială, Coke Studio, le permite consumatorilor – cu ajutorul AI - să creeze o melodie, o copertă de album și un videoclip muzical răspunzând la o serie de întrebări.
Meta ar putea lansa "personas" bazate pe inteligență artificială în serviciile sale, luna viitoare. Acești chatbots ai companiei ar avea personalități distincte: spre exemplu, un chatbot oferă recomandări de călătorie "în stilul unui surfer", iar altul „vorbește” precum Abraham Lincoln.
Procesul de designe al aplicației Threads, asemănată cu "construirea avionului pe măsură ce îl pilotezi" de către Cynthia Pratomo, director al departamentului de brand design.
🔔 Side Focus
Schimbări în ceea ce privește mesajele de pe Instagram: „Message Requests” devine „Chat Invitation”.
Threads adaugă funcții noi, solicitate frecvent de utilizatori. Una dintre acestea este feed-ul "Following", ce va afișa conținut exclusiv de la cei pe care îi urmărești. O altă funcție este "Translations": aceasta preia postările de text și le traduce automat în limba ta maternă.
PhotoGuard, o tehnică ce protejează fotografiile de modificările AI. Atunci când PhotoGuard este aplicat unei imagini, acesta acționează ca o barieră împotriva inteligenței artificiale generative: modifică anumiți pixeli dintr-o imagine, astfel încât aceștia să perturbe capacitatea AI de a „înțelege” conținutul imaginii.
Whatsapp adaugă opțiunea de a trimite mesaje video de 60 de secunde.
Cum îți garantezi rezultatele dorite folosind Facebook Ads Manager? Meta te ajută cu sfaturi printr-un nou infografic.
Crearea stickerelor cu ajutorul AI, rezumarea conversațiilor sau utilizarea unor instrumente de inteligență artificială generativă pentru editara fotografiilor sunt doar câteva dintre funcțiile pe bază AI de care se vor bucura utilizatorii Instagram în viitor.
LinkedIn a raportat încă o dată "un nivel record al engagementului" în aplicație, ca parte a ultimului anunț al companiei-mamă Microsoft privind câștigurile sale.
YouTube a lansat o nouă serie video, găzduită de creatoarea Jade Beason, ce îți prezintă principalele tendințe în Shorts. Sunt oferite, de asemenea, sfaturi pentru a te folosi de fiecare tendință în procesul de creație a acestor materiale video. Săptămâna aceasta a fost lansat cel de-al treilea episod al seriei.
După ce luni de zile a fost disponibil public, dar numai pe bază de invitație, browserul Arc de la The Browser Company poate fi descărcat acum de toți utilizatorii Mac.
🥇 Ro Business Focus
În newsletterul de săptămâna trecută te-am anunțat de lansarea podcastului CAN RECLAME, dedicat domeniului publicității. De Maker Podcast ai aflat? Este primul și singurul podcast românesc ce are ca invitați doar creatori de conținut online.
Jocurile digitale și photoboot-urile, printre alegerile preferate ale organizatorilor din România pentru evenimentele derulate vara aceasta. Anul 2023 este marcat de inovație și de tehnologie. Poți vedea aici topul celor mai solicitate instalații și activări de brand digitale din portofoliul Cyber Events.
„Un monstru in vacanță”, prima carte ilustrată cu ajutorul inteligenței artificiale. Aceasta este adresată preșcolarilor și școlarilor și a fost lansată recent, în data de 29 Iulie.
Banca Transilvania lansează o aplicație de business dedicată antreprenorilor, BT Go. Ai acces la tranzacțiile efectuate, poți solicita extrase de cont, emiți și plătești facturi și încarci documente precum facturi, bonuri sau contracte.
TVA-ul se majorează pentru mai multe produse și servicii, plafonul pentru impozit de 1% pentru microîntreprinderi scade de la 500.000 de euro la 60.000 de euro, iar impozitul de dividende creşte de la 8% la 10%. Acestea sunt doar câteva dintre măsurile fiscale propuse recent pentru a reducerea deficitului bugetar.
Este de așteptat ca că până „în 2025, peste 54% dintre români să comande online”, iar „numărul de magazine online să crească de până la trei ori”.
Pentru a-și consolida poziția pe piață, Farmacia Tei și Bebe Tei trec printr-un proces de rebranding.
România s-a clasat pe primul loc la categoria ”tehnologie” într-un studiu al limbilor europene realizat de experții lingvistici Preply, astfel că românii reprezintă„a 2-a naționalitate europeană de tech boffins, persoane care sunt profund interesate de subiectul tehnologie”. Subiectele cu cele mai slabe performanțe sunt călătoriile, educația și modă.
📊 Stats
Timpul petrecut pe mobil a depășit pragul de 2,5 trilioane de ore la nivel mondial (luându-se în calcul doar telefoanele Android).
Statista a publicat topul categoriilor de site-uri web și aplicații cel mai frecvent accesate în luna Iulie. Vezi aici și top 20 site-uri web cu cel mai mare trafic.
Cei de la Visual Capitalist au realizat un infografic în care sunt prezentate cele mai valoroase 100 de branduri din lume în 2023, pe baza unui clasament anual realizat de Brand Finance.
Cât petrece zilnic, în medie, un utilizator pe rețelele de socializare? Care este numărul platformelor sociale utilizate lunar? Vezi mai jos datele din overwiev-ul Social Media pentru luna Iulie.
Dar care sunt principalele activități derulate de utilizatori pe unele dintre cele mai populare platforme de socializare (Facebook, Instagram, LinkedIn, Pinterest, Reddit, Snapchat, TikTok și Twitter)?
Civic Science a derulat un sondaj online pentru a afla părerile utilizatorilor digitali cu privire la platforma X, ex-Twitter: 36% dintre cei care accesează zilnic aplicația au avut o reacție inițială pozitivă în legătură cu schimbarea, iar 27% dintre ei, una negativă. Între timp, utilizatorii săptămânali au avut sentimente similare, cu 43% care au avut o atitudine pozitivă și 27% sceptici față de schimbarea X.
🚀 Pentru ROI Personal Mare
Istoria ne invață: cum ameliorăm decalajul abilităților cauzat de AI
De-a lungul timpului, invențiile precum tiparul, telefonul și computerul au condus la crearea unor roluri profesionale complet noi, cum ar fi editori, operatori de telefonie, analiști de sisteme sau programatori.
Apariția internetului a dus la cererea masivă de dezvoltatori web, marketeri digitali și manageri de social media. De asemenea, se conturează noi job-uri în domeniul inteligenței artificiale și al automatizării, precum ingineri de cloud sau dezvoltatori Python.
Istoria ne demonstrează că tehnologia nu doar înlocuiește locurile de muncă vechi, ci deschide și calea pentru noi roluri și categorii de job-uri. În fața acestei schimbări rapide, apare un "decalaj al abilităților". Acest articol subliniază importanța unui ciclu dinamic de "a învăța, a munci și a învăța din nou", în care organizațiile investesc în pregătirea angajaților pentru job-urile viitorului prin învățare continuă și adaptabilitate la noi tehnologii. Citește textul integral pentru o perspectivă amplă asupra evoluției locurilor de muncă de-a lungul timpului.
Ce-i face pe unii câștigători și pe alții mereu învinși?
Deși multe povești de succes au la bază eșecuri, Dashung Wang și colegii săi și-au setat ca scop să înțeleagă procesul din spatele succesului și dacă acesta poate fi anticipat chiar și atunci când cineva se confruntă cu obstacole.
Cercetătorii au creat un model matematic pe baza a trei seturi masive de date din domenii diferite: cereri de granturi către Institutul Național de Sănătate (NIH), startup-uri finanțate de capital de risc și atacuri teroriste. Ei au testat două teorii principale: că succesul se datorează fie norocului, fie învățării.
Long story short: modelul propus a arătat că succesul depinde de abilitatea cuiva de a învăța din eșecurile anterioare, integrând lecțiile în încercările viitoare. Cei care au învățat mai mult din eșecurile lor aveau mai multe șanse de reușită. Cu toate acestea, cercetătorii au identificat un prag critic de învățare; dacă abilitatea cuiva de a învăța era sub acest prag, șansele lor de reușită erau mici, indiferent cât de mult se străduiau.
Cercetarea detaliată și mai multe concluzii formulate în urma analizării rezultatelor, aici, pe site-ul celor de la Kellogg.
Consiliere sau confuzie? Criterii pentru selectarea sfaturilor utile
Oamenii tind să caute răspunsuri la problemele lor în surse externe și apelând la “consiliere” colectivă. Cu toate acestea, pentru a alege sfaturile potrivite, este indicat să te întrebi dacă ai într-adevăr nevoie de ele și să analizezi dacă subiectul în discuție este ceva la care ai reflectat deja și nu a apărut dintr-o sugestie exterioară.
Sursa sfaturilor este, de asemenea, importantă. Autorii de încredere au expertiză în domeniul specific pe care îl abordează, dar și persoanele care au trecut prin experiențe similare pot oferi perspective valoroase. Emoțiile pot fi un indicator al relevanței sfatului, dar nu sunt singurul aspect de luat în considerare. Uneori, sfaturile care te deranjează inițial pot fi cele mai utile pe termen lung, în timp ce unele sfaturi plăcute și reconfortante pot să nu se potrivească cu situația ta specifică.
Mai multe despre importanța de a distinge sfaturile utile de cele nepotrivite au scris cei de la Vox.
❣ Stilurile de logo ce inspiră încredere consumatorilor
Am început să îți povestim ediția anterioară despre cercetarea derulată de SurveyMonkey și Venngage. Întrebările la care au dorit să obțină răspuns au fost următoarele: Ce elemente ale designului de logo funcționează cel mai bine pentru a obține încredere în brand? Ce combinații de culori sunt eficiente? Există componente ale logo-ului pe care ar trebui să le eviți? Cum diferă aceste răspunsuri în funcție de industria specifică activității brandului?
Iar pentru ediția de astăzi ți-am promis rezultatele. Haide să vedem:
💍 Industria bijuteriilor
Cel mai de încredere design: stil orizontal. Cea mai potrivită schemă de culori: mov și argintiu
🎓Domeniul educațional
Cel mai de încredere: cu pictogramă dominantă. Cea mai potrivită schemă de culori: albastru și albastru marin
💵 Industria serviciilor financiare
Cel mai de încredere design: stil conturat. Cea mai potrivită schemă de culori: verde și verde pădure ( the color of the dollar 🤑 )
⚖ Domeniul juridic
Cel mai de încredere design: stil plin. Cea mai potrivită schemă de culori: gri și albastru
🎬 Industria Media
Cel mai de încredere design: stil plin. Cea mai potrivită schemă de culori: roșu și negru
📱 Domeniul tehnologic
Cel mai de încredere design: stil cu text dominant. Cea mai potrivită schemă de culori: gri și galben
Important de menționat este următorul lucru: în cadrul aceste cercetări s- a constatat că industria a avut un impact mai mare asupra încrederii în brand decât designul logo-ului în sine. Cea mai de încredere industrie testată a fost cea a educației, iar cea a serviciilor financiare a fost cea mai puțin de încredere; logo-ul cel mai puțin de încredere din domeniul educației a fost mai de încredere decât logo-ul cel mai de încredere din domeniul serviciilor financiare, demonstrând astfel amploarea diferenței dintre industrii.
📚 De citit în 2023
Power and Progress: Our Thousand-Year Struggle Over Technology and Prosperity de Daron Acemoglu și Simon Johnson
"O mie de ani de istorie și dovezile contemporane arată un lucru clar: progresul depinde de alegerile pe care le facem în privința tehnologiei. Noile modalități de organizare a producției și a comunicării pot fie să servească interesele restrânse ale unei elite, fie să devină fundamentul unei prosperități generalizate."
The Power of Language: How the Codes We Use to Think, Speak, and Live Transform Our Minds de Viorica Marian
"În timp ce tu crezi că vorbești o singură limbă, de fapt, mintea ta are mai multe coduri de comunicare. Unii oameni vorbesc spaniola, alții mandarina. Unii vorbesc poezie, alții sunt fluenți în matematică. Creierul uman este construit pentru a folosi mai multe limbi, iar folosirea mai multor limbi deschide uși către creativitate, sănătate a creierului și control cognitiv."
Psych: The Story of the Human Mind de Paul Bloom
"Cum poate creierul - o masă încrețită de trei kilograme - să dea naștere inteligenței și experienței conștiente? Avea Freud dreptate când spunea că toți suntem chinuiți de dorințe sexuale interzise? Care este funcția unor emoții precum dezgustul, recunoștința și rușinea? ... [O] nouă perspectivă asupra științei moderne a psihologiei, bazată pe unul dintre cele mai populare cursuri de la Yale din toate timpurile."
📩 Nu ești abonat la newsletter? O poți face aici.
Dacă ți-a plăcut Techtonika Newsletter, dă-l mai departe colegilor, prietenilor sau oricui consideri că i-ar plăcea să ne citească. Îți vor mulțumi. Noi ne revedem în inbox miercurea viitoare.
Până atunci, echipa Techtonika va ureaza o săptămână ușoară! ( ce a mai rămas din ea)
Nu uita: relaxează-te proactiv. Happy Wednesday!
Ne gasești și aici : Facebook | Instagram | Linkedin | Blog | Website