Techtonika Newsletter nr. 23
🌞 Introducere
Neața! ☕
Toamna a venit la Techtonika cu multă energie și inspirație! Am reluat întâlnirile de la Bizz Club București și suntem puși pe fapte mari: vezi mai exact despre este vorba în postarea asta.
Dacă ești mereu în căutare de informații și experiențe noi, atunci înseamnă că ești de-al nostru și că newsletter-ul acesta e exact ce ai nevoie pentru a-ți începe ziua așa cum îți dorești. De-ar fi așa toate diminețile...huh?
E o ediție tare faină de care suntem siguri că o să-ți placă.
Enjoy!
PS: Newsletterul Techtonika este o resursa 100% gratuită, ne poti sustine dând un share si subscribe și ajutându-ne să ajungem la câți mai mulți oameni.
📅 Despre ce vorbim astăzi:
Codurile QR în afaceri: Chiar dacă acum nu crezi că nevoie de coduri QR în afacerea ta, există 5 motive importante care te-ar putea convinge să le folosești.
Funcții avansate ale ChatGPT: Ai acces acum la 12 tonuri care te pot ajuta să îți adaptezi conținutul în funcție de nevoile tale strategice, inclusiv un infografic util cu detalii despre fiecare opțiune.
Uber Eats și chatbotul AI: Uber Eats dezvoltă un chatbot AI care va ajuta utilizatorii să plaseze comenzi în funcție de bugetul și preferințele lor alimentare.
Scăderea firmelor cu capital străin: Numărul firmelor cu capital străin deschise în România a scăzut cu 2,2% față de anul precedent.
Cresc cheltuielile de publicitate: Potrivit unui studiu realizat de WARC, cheltuielile de advertising la nivel mondial vor crește cu 4,4% în acest an și cu 8,2% în 2024, ceea ce va face ca piața să depășească pentru prima dată 1 trilion de dolari.
📢 Front Focus
Echipa Google DeepMind a lucrat la un instrument în ultimii ani, făcut public recent: SynthID și este conceput pentru a adăuga un watermark imaginilor generate de inteligența artificială într-un mod imperceptibil pentru ochiul uman, dar ușor de detectat de un instrument de detectare a IA.
Ai nevoie în afacerea ta de codurile QR? Dacă răspunsul tău este „nu”, citește 5 motive care vin să te contrazică.
Tik-Tok și-a lansat propriul studio AR Effect House, aflat în faza de dezvoltare în ultimul an.
Substack a anunțat recent introducerea unor noi instrumente bazate pe inteligență artificială cu scopul de a eficientiza și simplifica podcasting-ul.
Care sunt lecțiile importante pentru strategia de marketing B2B pe care le oferă povestea filmului Barbie?
Simți nevoia să fii mai organizat și mai puțin distras de haosul digital? Încearcă cel puțin una din aceste 5 aplicații foarte useful care ghici ce, sunt și gratuite. Cum e și acest newsletter. J
IBM a lansat două reclame de promovare a watsonx, "The Right AI" și "Transforming Business". Campania de marketing urmărește să accentueze importanța soluțiilor de inteligență artificială personalizate - pe baza propriilor date și adaptată la obiectivele specifice ale afacerii lor - față de soluțiile universale.
Un nou magazin IKEA se va deschide pe Oxford Street, iar toată lumea care va trece pe acolo va ști asta: o sacoșă mare Frakta acoperă schelele de pe clădirea unde urmează să se deschidă magazinul. Procesul durează mai mult decât s-a declarat inițial, din cauza eforturilor de a face clădirea mai eficientă din punct de vedere energetic
Abilitățile creative ale inteligenței artificiale au fost puse la încercare cu ajutorul formelor de examinare „Torrance Tests of Creative Thinking”, TTCT. Rezultatul? GPT-4 s-a clasat în top 1% participanți pentru originalitatea ideilor sale.
Google Maps testează un nou deisgn UI pe mobil, cu modificări vizibile ale culorilor blocurilor și străzilor, asemănătoare cu Apple Maps.
🔔 Side Focus
Cu funcțiile avansate ale ChatGPT, ai acum acces la o gamă largă (12) tonuri care te pot ajuta să îți adaptezi conținutul în funcție de nevoile tale strategice. Vezi aici un infografic foarte useful cu detaliile fiecărei opțiuni disponibile.
Ce are X și n-a avut Twitter? Cei de la Giraffe Media au creat un tabel în care sunt comparate cele două. Astfel observi mai ușor elementele comune, dar și pe cele diferențiatoare.
Instagram: glisează stânga un comentariu de la orice postare publică sau Reel și vei avea o nouă opțiune pentru a-l distribui la Story.
Atât X, cât și LinkedIn lucrează acum pentru a oferi utilizatorilor posibilitatea de a se loga cu ajutorul passkeys, fiind o modalitate mai sigură și mai convenabilă pentru autentificare.
Google Docs va include o funcție avansată de corectare a textelor, bazată pe tehnologia AI.
Instagram testează la nivel intern funcția de a crea Reels cu o durată maximă de 10 minute
Uber Eats dezvoltă un chatbot AI ce va întreba utilizatorii despre bugetul lor, preferințele alimentare și apoi îi va ajuta să plaseze o comandă.
X dezvoltă o nouă opțiune ce va permite abonaților de pe X să își împărtășească datele de contact (de e-mail) cu un creator pe care îl urmăresc pe platformă, dacă ei aleg lucrul ăsta.
Threads va începe să testeze căutarea prin cuvinte cheie în Australia și Noua Zeelandă.
Nu vrei să mai vezi reclame în aplicații? Plătești. Facebook și Instagram iau în considerare varianta de a introduce taxe pentru utilizatorii care doresc conturi fără reclame, potrivit Daily Mail.
Meta testează în mod constant funcții pentru a crește engagement-ul pe Threads, care a scăzut după entuziasmul din momentul lansării aplicației. În cel mai nou test derulat, compania sugerează un carusel de postări Threads în aplicația Instagram.
🥇 Ro Business Focus
Primele 3 companii – dupa cifra de afaceri - din regiunea de sud-est a Europei (excluzând Grecia) sunt din România, mai exact: OMV Petrom, Dacia și OMV Petrom Marketing.
Românului îi lipsește lipsa de încredere în sistemul bancar, de aceea „ce-i în mână nu-i minciună”: ei consideră încă banii fizici ca fiind mai siguri decât plățile digitale. Vezi aici un infografic foarte fain realizat de cei de la Panorama.
După nebunia modificărilor fiscale propuse, ai nevoie de puțină claritate și informații pe acest subiect: îți lăsăm link-ul către obligațiile fiscale ale firmelor în luna septembrie.
Anul 2022 a reprezentat un record în ceea ce privește profiturile generate de companiile românești.
Ceea ce a scăzut în comparație cu anul precedent este numărul firmelor deschise în România cu capital străin. Scăderea înregistrată este de 2,2%.
Conform Digital Health Index și a datelor din ultimele 6 luni, domeniul Retail ocupă prima poziție în ceea ce privește numărul de interacțiuni pe platformele de socializare.
📊 Stats
Valorile și credințele brandului de la care cumpără sunt importante pentru 74% dintre cumpărătorii din generația Z, o proporție mai mare decât în cazul oricărei alte generații.
Două treimi (68%) din membrii generației X, angajați în domeniul tech – și creatori ai culturii tech - declară că munca nu mai este la fel de importantă pentru ei și pentru a-și atinge obiectivele de viață precum a fost înainte de pandemie, iar 15% spun că a devenit mult mai puțin importantă.
Potrivit unui nou studiu realizat de WARC, cheltuielile de advertising la nivel mondial vor crește cu 4,4% în acest an și cu 8,2% în 2024, o creștere ce va face ca piața să depășească pentru prima dată 1 trilion de dolari.
Loialitatea față de brand este din ce în ce mai greu de menținut. Există, însă, modalități prin care poți maximiza implicarea în brand. Conform unui studiu derulat de către cei de la Khoros, în topul aspectelor-cheie în relația brand-consumator se regăsește „produsul” (excelent), urmat de "reducerile de încredere".
Burn-out în sectorul Social Media: 42% dintre specialiștii incluși într-un studiu intenționează să părăsească complet departamentul de social media marketing în – aproximativ - următorii doi ani.
Calitatea digitală a vieții este un concept relativ nou, iar Danemarca s-a clasat în mod constant în top. Curând vom afla cum arată clasamentul și pentru anul curent.
Cercetătorii de la Electronics Hub s-au întrebat: care este nivelul actual de interes – la nivel global - pentru diferitele tipuri de tehnologie generativă a inteligenței artificiale? Aceștia au analizat datele de căutare Google pentru a afla care sunt țările în care se caută cel mai frecvent generatori AI de text, imagini, videoclipuri, și voce.
🚀 Pentru ROI Personal Mare
IA vs. om: cine câștigă premiul pentru creativitate?
În ciuda așteptărilor ca inteligența artificială să ocupe mai întâi locurile de muncă monotone, ultimele creații IA expun clasa creativă - artiștii, inventatorii și inovatorii din diverse domenii - riscului de a fi înlocuită parțial de către roboți.
O melodie generată de IA numită "Fake Drake" exemplifică această tendință și demonstrează că până și în industria muzicală, cunoscută pentru ciclurile rapide de inovație, oamenii creativi pot fi înlocuiți de algoritmi.
Aceste lucruri se aplică și altor domenii creative, cum ar fi cinematografia. În timp ce industria muzicală explorează cum IA poate influența procesul creativ și câștigurile financiare, se conturează întrebări despre direcția în care se îndreaptă creativitatea umană și cum putem proteja și promova inovația autentică în fața avansului tehnologic.
Citește articolul integral.
Atenție la lipsa de atenție: capacitatea noastră de concentrare scade
Ori de câte ori faci un lucru plictisitor sau lipsit de plăcere, ești înclinat să cauți ceva mai captivant. Acest lucru se manifestă adesea sub forma multitasking-ului, când treci rapid de la o sarcină la alta, pierzându-ți adesea concentrarea și fiind mult mai puțin eficient.
Incidența diagnosticelor de ADHD în rândul adulților a crescut semnificativ, iar studiile sugerează că utilizarea excesivă a tehnologiei poate afecta negativ atenția și în rândul adolescenților.
49% dintre 2.000 de adulți intervievați au simțit că timpul lor de atenție
este mai scurt decât era înainte.
Într-o lume inundată de informații și diferite stimulente, se pune întrebarea: cum putem proteja și promova atenția și creativitatea autentică în fața acestei provocări?
Află mai multe despre atenția noastră din ce în ce mai „șubredă”: îți lăsăm aici link-ul sursei.
De ce e important să accepți tehnologia modernă „cu bune și cu rele”?
Cu toate că ești tentat să idealizezi o societate construită exclusiv pe principii morale, adevărul este mult mai complex: societatea noastră este un amestec de virtuți și vicii, iar recunoașterea acestei dualități este importantă pentru dezvoltarea noastră, a civilizației umane.
Există însă paradoxul progresului, iar el ne arată că – deseori - creșterea se naște din disconfort și, uneori, din circumstanțe etice discutabile. Nu spunem că trebuie să glorifici suferința, ci că trebuie să recunoști rolul său în avansarea societății. O societate sau un individ care sunt feriți de evenimente negative pot ajunge să fie lipsiți de conștientizare socială, iar asta pentru că învățarea are loc adesea în afara zonei de confort, în confruntarea cu necunoscutul și cu provocările.
Ce promit tehnologiile moderne LLM și GPT, ce amenință ele și ce abordare eficientă poți adopta în privința lor? Află pe Pychologytoday.
💯 Techtonika Visual Data
La finalul lunii Iulie (2023), cei de la Buzzsprout au încărcat un set de date globale pe pagina de statistici a site-ului. Acestea oferă o imagine exactă a descărcărilor emisiunilor de podcast la nivelul întregii industrii, așa că ne-am gândit să ți le prezentăm într-un stil – și design – marca Techtonika.
Acesta e genul de eye contact pe care ți-l dorești 😉
Și contentul tau poate spune o poveste vizuala.
Transformă datele complexe în infografice creative și ușor de înțeles cu Techtonika Media 👉👉👉👉 office@techtonikamedia.com
📈 Trendurile lunii August (sau ce au mai căutat românii pe Google)
Luna august a fost cu de toate, cu atenția românilor împărțită în mai multe direcții: începerea anului școlar, expirarea polițelor de asigurare Euroins, dar și spre lucruri mai interesante: ploaia de meteoriți, Perseidele.
La nivel general, interesul românilor s-a îndreptat către următoarele subiecte, niciunul pozitiv: accidentul din 2 Mai, exploziile de la Crevedia și scandalul Gheboasă de la Untold.
1. Rechizite școlare (Categoria Cumpărături)
2. Euroins prelungire (Categoria Finanțe)
3. Ploaie de meteoriți (Categoria Știință)
4. Accidentul din 2 Mai (Categoria Știri)
5. Crevedia & Gheboasă (Categoria Generală)
O căutare aparte: “Ce nume se sarbatoresc de Sf Maria” (din categoria WTF People).
📚 De citit în 2023
1. Your Brain on Art: How the Arts Transform Us de Susan Magsamen și Ivy Ross
"O călătorie care ne schimbă viața prin știința neuroesteticii, care oferă dovezi ale modului în care creierul și corpul nostru se transformă atunci când participăm la arte - și cum aceste cunoștințe ne pot îmbunătăți sănătatea, ne permit să ne dezvoltăm și să construim comunități mai puternice."
2. Your Future Self: How to Make Tomorrow Better Today de Hal Hershfield
"Cu toții am avut dorința de a călători în timp și de a vedea cum va fi viața noastră mai târziu în viață. Dar, deși ne dorim cel mai bun viitor posibil pentru noi înșine, deseori nu reușim să luăm decizii care să transforme cu adevărat acea versiune a viitorului în realitate...Cartea descrie greșelile mentale pe care le facem atunci când ne gândim la viitor și ne oferă sfaturi practice pentru a ne imagina cel mai bun viitor al nostru, astfel încât să putem transforma această viziune în realitate."
3. Between Us: How Cultures Create Emotions de Batja Mesquita
"Ne putem gândi la emoții ca la niște răspunsuri universale, resimțite în interior, dar în această carte, aclamatul psiholog Batja Mesquita ne cere să le reconsiderăm prin prisma a ceea ce fac ele în relațiile noastre, atât individuale, cât și în cadrul unor rețele sociale mai mari...Privind în exterior, la relațiile de la locul de muncă, de la școală și de acasă, putem judeca mai bine modul în care emoțiile noastre vor fi înțelese, cum ar putea schimba o situație și cum ne schimbă ele pe noi."
📩 Nu ești abonat la newsletter? O poți face aici.
Dacă ți-a plăcut Techtonika Newsletter, dă-l mai departe colegilor, prietenilor sau oricui consideri că i-ar plăcea să ne citească. Îți vor mulțumi. Noi ne revedem în inbox miercurea viitoare.
Până atunci, echipa Techtonika va ureaza o săptămână ușoară! ( ce a mai rămas din ea)
Nu uita: relaxează-te proactiv. Happy Wednesday!
Ne gasești și aici : Facebook | Instagram | Linkedin | Blog | Website